Intel a dat de belea

Se pare cei de la Intel nu au fost prea cuminti in ultima vreme asa ca cei de la Comisia Europeana au decis sa-i amendeze cu suma record de 1,06 miliarde euro pentru incalcarea regulilor antitrust europene prin abuz de pozitie dominanta, compania fiind acuzata ca ar fi folosit practici anticoncurentiale pe piata cipurilor x86 pentru computere, unde producatorul a detinut in perioada octombrie 2002-decembrie 2007 o cota de piata de peste 70%, se arata intr-un comunicat al Executivului european.

Daca cei de la Microsoft au fost amendati in 2004 cu doar 497 milioane euro tot pentru pentru abuz de pozitie dominanta,se pare ca Intel a stabilit un nou record .

Compania intel a fost acuzata de catre Ancheta Comisiei Europene de doua tipuri de practici ilegale,si anume:
Prima se refera la faptul ca Intel a acordat discounturi producatorilor de computere cu conditia ca acestia sa cumpere toate cipurile x86, produse de Intel.Intel a mai fost acuzat ca a mituit un mare retailer pentru ca acesta sa vanda numai computere cu cipuri x86 ale Intel.

A doua practica sanctionata este aceea ca Intel ar fi mituit producatorii de computere pentru a stopa sau intarzia lansarea anumitor computere cu cipuri x86 apartinand concurentei si a limita canalele de vanzare pentru aceste produse.

Comisia Europeana a decis ca aceste practici reprezinta abuz de pozitie dominanta din partea celor de la Intel si a anuntat ca va monitoriza  foarte atent daca Intel se conformeaza masurilor anuntate.

Printre producatorii de computere acuzati ca le-ar fi facut jocul celor de la Intel se afla nume sonore in industria IT-ului cum ar fi :Lenovo,Acer,HP,Dell,NEC,in afara de magazinul din colt de unde imi cumpar eu componente pentru Pc cred ca sint aproape toi
Se pare ca au ceva putere de convingere cei de la intel.

Vanzarile celor de la Intel doar in  anul 2007 au depasit 27 de miliarde euro asa ca valoarea amenzii in astfel de cazuri este stabilita in functie de durata si gravitatea ilegalitatii comise

Conform normelor europene, amenda a fost calculata pe baza valorii vanzarilor de cipuri x86 ale Intel in zona economica europeana, durata incalcarii normelor concurentiale de catre Intel, potrivit deciziei Comisiei Europene, fiind de cinci ani si trei luni.

Mai jos avem un citat cu reactiile celor de la Intel

“Verdictul este incorect, practicile noastre nu contravin legislatiei, Intel nu vinde niciodata produse la preturi necompetitive
“Consideram ca decizia luata nu e conforma cu realitatea. Suntem de parere ca verdictul este incorect si ignora realitatile unei piete extrem de competitive a microprocesoarelor – caracterizata prin inovatii continue, performante imbunatatite ale produselor si preturi mai mici. Consumatorii nu au fost afectati in absolut niciun fel. Intel va face recurs.”
„Nu suntem de parere ca practicile noastre au contravenit legislatiei europene. Rezultatul firesc al unei piete competitive cu doar doi furnizori majori este ca atunci cand unul vinde mai mult, celalalt vinde mai putin. Directoratul General pentru Competitie a ignorat sau a refuzat sa obtina dovezi semnificative, ce contrazic decizia luata. Consideram ca aceste dovezi arata ca atunci cand companiile au activitati bune, piata le recompenseaza, iar cand acest lucru nu se intampla, piata reactioneaza in consecinta.”
„Intel nu vinde niciodata produse la preturi necompetitive. In schimb, am investit consistent in inovatie, in modul de fabricare a produselor si in dezvoltarea tehnologiilor de top. Rezultatul este ca putem sa facem discount produselor noastre pentru a fi competitivi pe o piata foarte activa, transmitand consumatorilor din toata lumea care sunt beneficiile de a fi numarul unu mondial in ceea ce priveste volumul microprocesoarelor produse.”
„In pofida faptului ca ne sustinem puternic punctul de vedere, pe toata durata recursului planuim sa colaboram cu Comisia pentru a ne asigura ca suntem in conformitate cu decizia ei. Insa in cele din urma, nu trebuie sa existe niciun dubiu: Intel va continua sa investeasca in produse si tehnologii care ofera Europei si restului lumii cele mai performante procesoare din industrie la preturi mai mici”

Acum sa fiu sincer cred ca cei de la intel ca tehnologie sunt sau cel putin au fost pana acum peste cei de la AMD si ma intreb pentru ce au facut toate astea.
Daca stau sa ma gandesc acum 4-5 ani cred ca AMD domina aceasta industie a procesoarelor si totusi Intel a fost primul care a adus pe piata un procesor cu doua nuclee.
Dupa toate astea vine si intrebarea mea:Ce procesor folositi in prezent sau care credeti ca este cel mai bun procesor?
Intel sau AMD?


S-ar putea sa-ti placa si :

Comments

  1. SALUT:) ! cred ca nu ai asteptat prea mult raspusul meu :D… eu folosesc INTEL si sunt destul de multumit de el chiar daca este un „Celeron D” despre care am citit ca ar fi unu dintre cele mai proaste procesoare de la INTEL.

    Cam e 4-5 ani am calculator si la inceput am avut AMD. Sunt FAN INTEL chiar de cand aveam acel AMD, chiar daca pe acea vreme nici macar nu stiam ce e AMD sau INTEL sau chiar ce inseamna procesor.

    Eram „FAN INTEL” pentru ca eu aveam un AMD si mereu se bloca (poate ca nu din cauza procesorului, dar oricum ne stiind mare lucru depre calculatoare eram usor de pacalit ca:”sursa da viteza calculatorului si ca ea imi creeaza toate acele imagini pe ecran” =)) ) si un priten mai invarsta, expert in calculatoare, avea INTEL si calculatorul lui era foarte bun si performant.

    In legatura cu acest zvon, am mai citit despre el si altundeva (nu mai stiu unde pt ca nu asta era scopul cautarii.. cautam pe google acel procesor INTEL Core 2 Duo E7200 dupa ce vazusem tutorialul despre overclock (super pi si everest parca :D) )…

    … eu sincer nu cred acest lucru ca intel al face asaceva… (dar tot ce e posibil pentru ca lumea e disperata dupa bani) si char daca este adevarat eu tot pe platforma intel am sa merg mai departe pentru ca asa cum zicea si boby: „cred ca cei de la intel ca tehnologie sunt sau cel putin au fost pana acum peste cei de la AMD” (dar dupa parerea mea si acum sunt).

    Cred ca te-am facut putin sa astept dupa raspuns (nu asa cum am spus la inceput) :)) , daca ma crezi bine dar daca nu e ok si atunci dar eu tot am sa zic, 😀 : cand am inceput sa scriu acest comentariu a fost ora 10:34 PM (la ora 10:27 PM citeam comentariile la articolul despre The Pirate Bay), nu ma gandeam ca o sa am atat inspiratie, rar cand se intampla asa:))… si imi scuze pentru eventualele greseli pentru ca eu nu prea ma pricep la „compuneri” asta e cel mai lung comentariu scris de mine vreodata :))

    SUCCES IN CONTUNUARE ECHIPEI VIDEOTUTORIAL
    FACETI O TREABA FOARTE BUNA!!!

  2. Am uitat sa zic ca am postat comentariul in jur de ora 11:15 PM (pt citiori ca admini presupun ca vad ora :D)

  3. INTEL no1 …..

  4. INTEL !!! (c2d E8400)

  5. cear insemna asta pt noi

  6. Iulian: intel nu e chiar asa de bun cum se spune eu unul am un AMD ALBATRON 64 3200 si in cartier la mine sunt multi cu intel si am facut multe probe sa vedem care e mai bun de ex la instalarea programulu amd se termina inainte cu 5 minute mai repede decat cel de la intel in jocuri tot amd lucra mai repede cu toate ca aveam o placa video destul de mica nvidia 6600 le la 256 mb si 128 bit iar memoria ram de 3 gb dual sau poate sa fie meritul placi de baza dar nu cred sau meritul programului ca e originalul dar eu unul sunt multumit 100% de amd meu cu toate ca nu cred ca o sa ma credeti cineva si scuze ca nu am scris cu virgula si …..

  7. INTEL normal… eu cred ca aua facut acest lucru tocmai ptr a determina falimentul cerol d la AMD…
    separe ca daca in acest moment ADM ar falimenta, ei ar castiga intreaga piatza… un lucru ce ar creste vanzarile lor cu circa 7 , 8 miliarde d euro,cea ce nu e chiar deici decolo.
    „BANUL ESTE OCHIUL DRACULUI” separe ca aceasta zicala se adeve reste la nivel tot mai inalt.
    aaa…. si uitam sa va spun,separe ca dupa acea amenda actiunile intel au scazut brusc cu peste 2,5%… [sursa:google]

    d felicitat ptr ceea c facetzi cred ca nu mai are rost,dar oricum tin sa va multumesc ptr acest articol !

  8. Salut to all . Sincer ma bucur pentru ce a primit intel deoarece prea se dadea mare , mai erau pitin si se credea dumnezeu 🙂 Oricum eu am inceput cu Un Intel Pentium 3 si cand am pus mana prima ora in viata mea pe o configuratie AMD – ATI Radeon am simptit o diferenta mare in special pentru ca AMD – ATI au preturi foarte bune si calitatea este ok , Intel preturile sunt foarte mari pentru ca ei sunt sustinuti de NASA si Firme mari IBM Compaq si banci si de aia au preturi mari . Sincer de 7 ani folosesc AMD – ATI si pot zice ca sunt super multumit mai ales cu ultimul sistem al meu Gaming Edition Cumparat adica: AMD Dragon Platform ( pentru cei care nu stiu ce inseamana este ultima platforma si cea mai buna pentru Gaming de la AMD adica Procesor AMD Chipset AMD gen 770-780-790 si placa video ATI Radeon ) Mai pe scurt AMD – ATI Radeon Best Choice 🙂

  9. Am revenit ! Apropo acest articol nu este un Zvon deloc este adevarul ! Si in 2004 Ianuarie a fost la fel sanctionat Intel pentru ca sa dus la firmele mari gen IBM, Compaq, Fujitsu, Dell, etc si a zis sa nu mai cumpere procesoare de la AMD …. bineinteles ca ei nu au fost asa de prosti si lau turnat pe Intel si in continuare lucreaza multe firme cu AMD 🙂 Oricum cu Noile modele de procesoare AMD PHneom II si placi video Seria ATI Radeon 3000 si 4000 a facut ravagi ! Pentru mai multe informatii intrati pe Website meu .Bafta to all

  10. „Intel a acordat discounturi producatorilor de computere cu conditia ca acestia sa cumpere toate cipurile x86, produse de Intel”

    Tehnica non ortodoxa,dar…asta este marketing-ul.Toate companiile mari ce au concurenta vor aborda si aceste tehnici iar Intel-ul va fi mereu in razboi economic cu AMD cea ce nu este rau.Unde exista concurenta exista ascensiune si oferta bogata 😉

    In al doilea rand existand o vasta gama de UcP deci este greu sa spui ca Intel sau Amd este lider deoarece au existat perioade faste atat pentru Intel cat si Amd,,,,ca parerea voastra este ca Intel sau Amd sunt lideri,este doar o parere personala si nu ar trebui sa incercati a indroptrina pe altii dar…cum la noi toti sunt „experti”,se intampla foarte des

  11. stelistu86 says:

    Intel rupe norma :)) amd nu si-a baut lapticu

  12. dumitru32 says:

    Da ca e sa fiu sincer nu ma pricep deloc la procesoare. Auzeam si eu ca AMD ca cum e mai bun sau cam tot asa de bun si in acelasi timp, e mai ieften. Cind mi-am luat PC-ul cei de la magazin mi-au pus AMD 64. Nu stiu de ce, dar la Ubuntu, de ex., nu pot sa-miinstalezi Falsh Player-ul pentru ca am acest procesor, asa ca e inca un punct in favoare lui Intel…

    • Sorin says:

      nu poti tu 🙂 eu unu am avut linux pe configuratie amd si vreau sa zic ca se misca super super super bine! deci faza ca nu poti sa iti instalezi flash playeru , e doar vina ta. NU EXISTA SA NU POTI INSTALA FLASH PLAYERU. foloseste comanda apt-get install „cum se numeste flashu pentru ubuntu”..si sa vezi ce frumos ti-l instaleaza. daca nu vrea asa, ii dai matalutza frumusel cu linie de comanda. ctrl+alt+t ca sa iti apara consola…su root , bagi matalutza frumos passu de la root si incepi sa ii dai cu linie de comanda.
      e chiar simplu.

  13. cand a iesit pe piata prima data procesoare pe 64 de biti stiu ca le-a scos cei de la AMD, mi-am luat si eu unul pentru ca erau mai ieftine, la performante si stabilitate era discutabil, intodeauna intel a facut procesoare mai stabile, dar AMD reusea sa scoata tehnologie noua mai repede pe piata, se pare ca acum s-au schimbat lucrurile si intel a preluat controlul, asta a suparat…ce ziceti ?

  14. Nici eu nu sunt un mare expert in materie de hardware,insa din cate stiu,si am citit,AMD-urile sunt sensibile,mai ales seriile mici pt un home user sunt praf,adik ce au ei bun sunt seriile mari Phenom,insa nu stiu cine-si permite un asemenea procesor,si inca ceva la AMD-uri…sunt limitate,la fel abia seriile mari,procesoarele de varf vin cu tehnologii implementate,pe cand un INTEL de mijloc daca citesti tehnologiile implementate ai de citit. Eu nu am avut niciodata AMD…si nici nu m-as incumeta sa imi cumpar unul,pt ca tot ce am auzit de ele am auzit doar de rau!

  15. Interesanta aceasta stire it
    eu pot sa spun ca folosesc un procesor intel core 2duo e8400 am avut si un amd sempron dar pot spune ca diferenta este enorma
    Bine acum este normal ca nu pot sa le compar pentru ca Amd sempron este un procesor de generatie foarte veche si intel e 8400 este un procesor de generatie noua pe 45 de nm
    Eu nu stiu de ce majoritatea cred ca procesoarele intel sunt mult mai scumpe decat cele de la AMD
    Intradevar intel poate au la vanzare si procesoare foarte scumpe dar totodata ssunt si foarte performante
    eu cred ca acum daca vrei sa-ti cumperi un procesor cu un raport pret calitate foarte bun Intel este solutia si cred ca intel ramane cel mai bun procesor
    felicitari pentru acest blog
    A ce vroiam sa va mai rog
    De unde ati luat aceasta tema pentru blog sau cum se numeste pentru ca imi place foarte mult si cred ca este una dintre cele mai frumoase teme de blog pe care am vazut-o
    Va intreb acest lucru pentru ca am cautat pe net tede pentru bloguri dar nu am gasit mare lucru hai ca am deviat de la subiect
    Bafta in continuare si la cit mai multe stiri it interesante sau articole
    Am vazut ca ati schimbat si teme la site-ul videotutoprial.ro si pot sa spun ca imi place foarte mult Bafta cu drag bodo

  16. Intel…de ce poate pentr-u k am intel 😀 in legatura cu amenda …au ei bani..

  17. lasa k au de unde sa dea bani :-J … la cati le cumpara produsele …. mi-a placut comparatia aia intre sempron si core2duo e8400 =)) nu cred ca nu mai e nimeni care ar cumpara un sempron .. si cei care au probabil sunt pe socket A …. apropo … e8400 e 620 de lei .. si concurentul direct de la AMD e 400 de lei (phenom II x2 550 BE) … asta cum va explicati ?? :-” sau dc as da cu 50% mai mult pt acelasi lucru ??

  18. Cristi250 says:

    INTEL is the best ……… Au facut mereu niste procesoare bune cei de la INTEL si am auzit si eu destul de multe lucruri rele despre AMD . Nu am avut niciodata un procesor de la AMD si nici nu o sa am .

  19. AMD OPTERON Raman fan AMD POATE SE MAI SCHIMBA CATE CEVA IN PRETURILE PE CARE LE PRACTICA INTEL

  20. SI DEPINDE CE FACI CU ACEL PROCESOR MUZICA FILME SI NET POTI FOLOSI SI ACUM UN PROCESOR VECHI DE 8 ANI CARE ADUNAT CU PLACA VIDEO BUNICICA RULEAZA SI JOCURI DESTUL DE RECENTE .IN REST LA INTEL MULTI BANI PT NIMIC

  21. AMD s-a afirmat prin solutii mai ieftine, bune , orientate declarat spre nisa de gaming. Tocmai nisa spre care bate Intel acum.
    Posibile motive ale declinului AMD in preferintele publicului? Intel Core 2 Duo.Si ne-am putea opri aici.
    Performanta si preturile acestui procesor, comparate cu nisa paralela a AMD sunt mai mult decat relevante.
    Ca de obicei, remediul AMD consta in scaderea preturilor la varfurile de linie, pe care intotdeauna pare sa le lanseze la preturi aberante (si dupa cum se dovedeste ulterior, nejustificate).
    De asemenea, AMD pare sa bata pasul pe loc in evolutia tehnologica. Adica parea, pana la lansarea platformei Dragon.
    De ce „platforma”? Pentru ca vorbim de o triada unitara procesor (AMD Phenom II) – subsistem video (ATI Radeon HD4000 sau mai recent HD5000) – chipset (AMD 7-Series: 770 si 790X si 790FX), in variante.
    Cum e posibil? Simplu, prin achizitionarea ATI.Ce aduce nou? Procesoare quad-core – Intel le produce deja de mult; super-scalabilitate subsistem video, adica CrossFireX permitand instalarea a patru placi video in acelasi sistem – cati dintre voi aveti acum macar doua placi video in SLI sau CrossFire?Poate cel mai important aport adus de Dragon este integrarea tehnologiilor din procesor, placa video si placa de baza.Daca Dragon este intr-adevar o platforma unitara (la nivelul la care numai inginerii AMD stiu), succesul pe termen lung poate fi garantat.Oricum, e pentru prima oara in istorie cand un singur producator face toate aceste componente.Mai ramane intrebarea: unde incap placile video nVidia in minunatia asta? Iar nVidia sta excelent la capitolul fani…
    Oricum, un lucru mi se pare destul de clar: AMD n-a creat nimic nou.
    A compus, din piese disparate si in urma une achizitii majore (ATI), un tot unitar si, poate, monopolist.
    De vreme ce nu vorbim de o revolutie (in tehnologie si preturi), Dragon are sanse de a fi un un succes. Timpul ne va edifica.
    Intrebati daca ar parasi platforma AMD pentru a beneficia de Intel Core 2 Duo, majoritatea repondentilor zic ca DA.Fara indoiala,grupul posesorilor de Intel, care zic „da”, fara a fi avut vreodata AMD.
    Cam acelasi efect si la alegerea intre Core 2 Duo vs Phenom II, unde treaba e si mai trista: e vorba de schimbarea platformei cu care te-ai obisnuit, numai de dragul unuia dintre cele doua (tipuri de) procesoare. Si aici intervine, cu siguranta, un factor de parazitare similar cu cel de mai sus: unii dintre fanii AMD au votat pentru Phenom II (desi nu au Intel-uri) si viceversa.
    Totusi, cu toate „viciile de procedura” din voturi, rezultatele arata clar ca AMD pierde teren in segmentul procesoare, insa nu si in cel al placilor grafice acolo unde este concurent direct cu cei de la nVidia.
    Pentru segmentul high-end, tineti-va de Intel (si nVidia). Asta din partea unuia care „piloteaza” un sistem AMD + ATI. Pentru segmentele inferioare, AMD are solutii ieftine si performante. Lupta preturilor ar putea face din AMD, via Dragon, o optiune valabila si pentru (high)middle-range, high-end.
    Nu „tin” nici cu AMD (chiar daca acasa am un AMD Phenom II x2 545 3,01 Ghz), nici cu Intel, nu reprezint nici un distribuitor si ma doare fix in olecran de cine e in fruntea pietei procesoarelor. Tin doar la competitie, singurul mecanism in stare sa ne aduca beneficii, noua, cumparatorilor, si uram din rasputeri orice apucaturi monopoliste. Ne plac la nebunie calculatoarele, si atat.

  22. justyn says:

    eu am intel e8200 si este ok inte nr 1

Speak Your Mind

*